Ca adulţi, ştim că moartea este universală, inevitabilă şi constituie sfârşitul vieţii fizice. Dar înţelegerea de către copiii a trecerii în nefiinţă se produce în mod treptat.
Sub cinci ani:

• copiii de această vârstă au un simţ abstract redus al timpului şi distanţei, prin urmare, definitiv şi pentru totdeauna nu au nici o semnificaţie pentru ei
• mort înseamnă mai puţin viu
• moartea este asimilată cu somnul sau cu o călătorie
• moartea şi viaţa se substituie una alteia

Între cinci şi opt ani:

• moartea este o persoană care inspiră spaimă – o persoană norocoasă nu poate fi prinsă
• moartea este definitivă
• moartea este adesea văzută ca rezultat final al violenţei şi agresiunii
• există un interes intens faţă de ritualurile care înconjoară moartea

De la vârsta de nouă ani în sus:

• moartea constituei sfârşitul perceptibil al viaţii corporale
• mort înseamnă mort
• moartea este inevitabilă, definitivă şi universală

Aşadar, începând de la vârsta de nouă ani, majoritatea copiilor vor avea o viziune adultă asupra morţii, deşi aceasta depinde de dezvoltarea lor şi de experienţele lor trecute cu privire la moarte. Cea mai bună modalitate de a înţelege ce gândesc şi ce simt copiii despre trecerea în eternitate constă în a asculta cu atenţie şi a fi îndrumaţi de ei.

Suferă copiii într-un mod diferit?

Copiii învaţă să se adapteze la o gamă largă de schimbări, precum înţărcatul, pierdera unei jucării favorite, mersul la şcoală, schimbarea şcolii sau mutatul în altă localitate şi lăsarea în urmă a prietenilor şi, posibil, suportarea pierderii unui animal de companie.
Este posibil ca aceştia să fi experimentat o gamă largă de sentimente pe durata acestor evenimente, inclusiv mânie, vină, confuzie, tristeţe şi depresie. Prin urmare, a suferi o pierdere nu este un lucru necunoscut pentru copii, deşi aceştia pot să aibă o înţelegere redusă a reacţiilor lor sau a modalităţii de exprimare a ceea ce simt.

Modul în care copiii fac faţă unei pierderi va depinde, într-o anumită măsură, de personalităţile lor dar cel mai adesea de îndrumarea pe care au primit-o de la părinţi sau de la cei care îi îngrijesc. Aceste modele îi pot însoţi până la vârsta maturităţii.

Până de curând s-a crezut că un copil nu suferă. Cercetătorii demonstrează acum că un copil suferă la moartea unei persoane importante din viaţa sa, experimentând sentimente similare cu cele ale adulţilor care suferă pentru pierderea unei fiinţe dragi. Întrucât nivelul lor de înţelegere a morţii variază pe măsură ce se dezvoltă, este mai greu de stabilit şi de înţeles care sunt sentimentele copilului, în special în cazul copilului sub cinci ani.

Bebeluşi şi preşcolari

Bebeluşii şi preşcolarii nu înţeleg moartea dar reacţionează la cei din jurul lor. De exemplu, o mamă aflată în suferinţă va transmite fără să vrea sentimentele sale de tristeţe bebeluşului său care, la rândul său, poate răspunde printr-un plâns constant.

Copiii de şcoală primară

Adolescenţii

Reacţiile adolescenţilor sunt similare cu cele ale adulţilor dar sentimentele negative pot conduce la violenţă şi agresiune. Schimbările de dispoziţie şi perioadele de depresie sunt obişnuite dar acestea pot fi dificil de separat de comportamentul normal specific adolescenţei. Tensiunea şi certurile de familie pot deveni mai obişnuite. Precum adulţii, adolescenţii pot suferi de migrene, insomnii şi tulburări alimentare.

În continuare, prezentăm câteva comentarii exprimate de copii de toate vârstele afectaţi de pierderea unei fiinţe dragi, care demonstrează în mod clar câteva dintre sentimentele prin care trece aceştia:

• Negare - "Nu e adevărat. Nu se întâmplă. E doar un vis. Tati o să se întoarcă."
• Vină - "S-a îmbolnăvit pentru că am fost neascultător. Eu am omorât-o!"
• Aruncarea vinei asupra altora - "Este vina doctorului. El nu l-a tratat corect."
• Anxietate - "Cine o să aibă acum grijă de mine?"