To Eternity

Atunci când suferi pierderea unei fiinţe iubite, viaţa poate părea fără sens şi este posibil să te simţi lipsit/ă de speranţă timp de luni şi chiar ani de zile.

Fii înţelegător/oare cu tine însuţi/însăţi. Este vital să nu aştepţi prea multe de la tine. Acordă-ţi permisiunea de a fi dezorganizat/ă pentru o perioadă. Acordă-ţi iertare atunci când greşeşti.

Ai grijă de corpul tău. Insomnia şi alimentaţia necorespunzătoare te pot predispune la infecţii şi boli, prin urmare a mânca puţin şi des şi a a te odihni pe cât posibil sunt ambele foarte importante.

Exersează. Dacă este posibil, execută o formă de exerciţii, chiar dacă este vorba doar de o plimbare domoală.

Evită alcoolul. A recurge la alcool te poate ajuta temporar să-ţi amorţeşti durerea dar pe termen lung alcoolul nu constituie un remediu.

Evită medicamentele contra insomniei. Nu este recomandabil să te bazezi pe medicamente contra insomniei pentru nici o perioadă de timp. În primele zile, acestea te pot ajuta să dormi dar organismul şi mintea ta au nevoie să se adapteze în mod natural la pierderea fiinţei dragi iar medicamentele contra insomniei inhibă acest proces. De asemenea, acestea pot crea dependenţă.

Fii înţelegător/oare cu tine însuţi/însăţi. Încearcă să te răsfeţi în fiecare săptămână, de exemplu cumpărându-ţi un buchet de flori sau mergând la cinematograf.

Confruntă-te cu sentimentele tale. Scrie toate sentimentele care-ţi vin în minte, în special înainte de a merge la culcare, întrucât aceasta te poate ajuta să dormi mai bine. A-ţi împărtăşi durerea cu ceilalţi membri ai familiei poate fi un lucru folositor dar şi aceştia pot avea propriile lor dureri şi poate nu vor să audă tot timpul povestea ta. Un prieten bun care nu este atât de implicat emoţional poate fi pregătit să asculte. Dacă acest lucru este dificil, există grupuri de suport care te pot ajuta.

Lucrează asupra sentimentului de autopreţuire. Auto-respectul tău poate să fi suferit o adevărată lovitură. Pentru a-ţi ridica moralul, cumpără un caiet în care să înregistrezi ”succesele” tale zilnice. Notează cel puţin cinci succese în fiecare zi. Recunoaşte-ţi de fiecare dată orice realizare, oricât de neînsemnată.

Evocă amintirile fericite. Rememorarea timpurilor bune petrecute cu persoana trecută în eternitate poate fi un lucru dureros dar care poate ajuta la vindecare. Privirea unor fotografii, redactarea unui caiet de memorii şi păstrarea unor suveniruri cu semnificaţie pot fi de ajutor.

Nu te grăbi să arunci articolele de îmbrăcăminte. A te grăbi să scapi de articolele de îmbrăcăminte şi obiectele personale ale fiinţei iubite, chiar dacă eşti îmboldit/ă de prieteni să acţionezi astfel, nu este neapărat un lucru util. Cel mai bine este să faci acest lucru atunci când te simţi pregătit/ă. Este posibil să doreşti să păstrezi un jerseu vechi, care încă îţi aminteşte de mirosul special al fiinţei dragi. Este un lucru normal. Este important să ţii minte că alţii pot preţui o amintire.

Ia lucrurile încet. Orice schimbări majore, precum mutatul într-o altă casă, începerea unei noi relaţii sau schimbarea locului de muncă trebuie amânate timp de cel puţin şase luni. Tocmai ai suferit o pierdere uriaşă şi ai nevoie să te adaptezi mai întâi la această schimbare ivită în viaţa ta.

Cât timp durează suferinţa?

Din nefericire, nu există un răspuns definitiv, întrucât fiecare dintre noi este diferit/ă. Recuperarea poate dura luni de zile, câţiva ani sau chiar mai mult. Prietenii noştri pot crede că ar trebui ”să ne treacă” după şase luni dar aceasta este, de obicei, o aşteptare nerealistă. O rană fizică gravă ia timp ca să se vindece şi tot astfel pierderea unei fiinţe dragi. Totuşi, durerea acută pe care o simţi la început se va alina şi viaţa va începe treptat să pară mai puţin mohorâtă şi lipsită de sens.

Obstacole care pot face suferinţa cauzată de pierdere mai dificilă

Uneori poate fi greu să permiţi suferinţei să ajungă la suprafaţă, ceea ce conduce la prelungirea durerii. Următoarele aspecte pot împiedica procesul de vindecare:

Continuitatea legăturilor cu persoana trecută în nefiinţă

Mai demult se credea că scopul suferinţei este acela de a rupe legăturile cu persoana trecută în nefiinţă, astfel încât să se poată forma noi ataşamente şi o nouă identitate. Cercetările recente indică faptul că menţinerea legăturilor cu persoana trecută în eternitate este un lucru sănătos. Multe persoane care suferă pierderea unei fiinţe dragi experimentează teama că vor uita fiinţa iubită, că acea persoană specială va cădea în derizoriu şi va fi uitată.

În special părinţii care şi-au pierdut copilul găsesc acest lucru deosebit de dificil. Copilul pe care l-au pierdut va rămâne pentru totdeauna o parte însemnată din vieţile lor şi probabil vor vorbi mereu despre el sau ea, chiar cu persoane necunoscute, dacă se iveşte subiectul.

Rememorarea aniversărilor

Rememorarea aniversărilor este importantă. Majoritatea oamenilor spun că gândul zilei este mai rău decât ziua în sine. Atunci când vă gândiţi la persoana pierdută, creaţi o ocazie a zilei prin faptul de a merge într-un loc unde v-aţi simţit bine împreună, de a merge la mormântul acesteia pentru un moment liniştit de reflecţie, de a asculta muzica preferată a ta şi a persoanei iubite, de a aprinde o lumânare pentru persoana trecută în eternitate sau de a invita la masă persoanele care au cunoscut-o, sugerând ca fiecare să contribuie cu ceva.