Cu toţii, ca adulţi, am trecut printr-un eveniment traumatizant, dureros, al pierderii, şi pe fundalul tristeţii inerente stării de doliu apar manifestările descrise mai sus. Cum fac faţă însă copiii unui astfel de eveniment? Au aceştia formată întreaga gamă de sentimente pentru a simţi cele întâmplate şi mai ales înţeleg ce se întâmplă în momentul respectiv, percep conceptul de pierdere şi moarte?

În trecut, copiii erau văzuţi ca adulţi în miniatură şi se aştepta de la aceştia să se comporte precum adulţii. Astăzi, însă, unii psihologi afirmă că durerea şi mâhnirea unui copil durează mai mult ca cea a unui adult.

Acest lucru ar putea fi explicat de faptul că capacitatea unui copil de a resimţi emoţii intense este limitată. Din moment ce doliul este un proces ce continuă de-a lungul vieţii, copilul se va gândi la pierdere în mod repetat, în special în momentele importante ale vieţii, precum terminarea şcolii, plecarea într-o excursie, căsătoria sau naşterea propriului copil.

Copiii nu îşi vor arăta sentimentele la fel de deschis ca adulţii; nu se vor retrage, nici nu vor insista asupra persoanei pierdute, dar, în schimb, se vor ascunde în spatele activităţilor (jocuri). Adesea, familia crede că aceştia fie nu înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat, fie a trecut cu uşurinţă peste moarte sau pierdere.

Conform unor studii realizate de Institutul „National Cancer“ în 2008, nici una dintre ipoteze nu ar fi adevărată, mintea copiilor protejându-i de ceea ce este prea puternic pentru ei. Perioadele de doliu sunt mai scurte pentru copii fiindcă ei nu pot percepe gândurile şi sentimentele lor precum adulţii. De asemenea, întâmpină greutăţi în exprimarea sentimentelor în cuvinte. În schimb, comportamentul vorbeşte în numele copilului: sentimente puternice de furie şi frică de abandon sau moarte.

Copiii fac adesea jocuri ce implică moartea ca o modalitate de a-şi rezolva sentimentele şi anxietatea. Aceste jocuri sunt familiare copiilor şi oferă oportunităţi sigure de exprimare a sentimentelor.

Copiii din diferite stadii de dezvoltare au diferite accepţiuni ale morţii şi a evenimentelor legate de aceasta.

Copiii foarte mici nu recunosc moartea, dar sentimentele de pierdere şi separare fac parte din dezvoltarea conştientizării morţii. Copiii separaţi de mamele lor sunt adesea apatici, nu răspund la zâmbet sau gângurit, dorm mai puţin, sunt mai puţin activi şi suferă de schimbări fizice (cântăresc mai puţin).

Expresii care aduc confuzie copilului

Copiii cu vârste cuprinse între 6-9 ani sunt, în general, curioşi despre moarte şi pun întrebări cu privire la ce se întâmplă cu trupul cuiva când acesta moare. Moartea e văzută ca o persoană sau spirit separat de persoana ce era vie, adesea sub forma unui schelet, unor fantome, sau sub forma îngerului morţii sau omului negru. Ar putea vedea moartea ca fiind decisivă şi înfricoşătoare, dar ea se produce la oamenii bătrâni, şi nu lor înşişi. Abia la 12 ani moartea e văzută ca finală şi se poate întâmpla oricui.

Copiii „îndoliaţi” pot avea probleme la învăţare, pot dezvolta comportamente antisociale sau agresive, se pot retrage de ceilalţi sau, dimpotrivă, foarte ataşaţi.

Pentru a ajuta copiii să facă faţă mai bine perioadei doliului, se recomandă evitarea folosirii expresiilor „a dispărut”, „l-am pierdut”, acestea putând alarma sau produce confuzie copilului. Fiecărui copil trebuie spus adevărul, folosind atâtea detalii câte poate înţelege pentru vârsta lui. De asemenea, e bine ca aceştia să fie incluşi în pregătirile înmormântării.