Pierderea unei persoane apropiate nu provoaca neaparat depresie, ci mai mult un dor nespus si dorinta de a o reintalni, iar in cele mai multe cazuri depresia apare ca o consecinta tarzie a acestui dor, a sentimentului de lipsa ireversibila.
"Cei care considera ca in starea sufleteasca a celor indoliati apare o depresie nervoasa gresesc. In realitate, persoana indoliata are senzatia ca a pierdut o parte din sine insasi si ca de acum incolo nu va mai putea fi fericita" - Holly Prigerson, specialist in probleme de doliu, profesor la Harvard Medical School
Acest dor dureros care apare dupa moartea persoanei iubite ajunge la apogeu dupa patru luni de la producerea tristului eveniment, iar depresia care putea sa apara in urma acestui dor plin de durere ajunge la nivelul maxim mult mai tarziu.
Doliul face parte din cele mai grave si dureroase traume sufletesti ale oamenilor si necesita atentia si colaborarea unor specialisti.
Potrivit teoriei lui Elisabeth Kubler-Ross, om de stiinta american de origine elevetiana, doliul devine un eveniment psihic care trece prin fazele de:
- piedere a credintei
- dor dureros dupa persoana draga disparuta
- furie pentru cele intamplate, depresie psihica
- impacarea cu soarta
Rezultatele noilor cercetari nu contrazic in mod categoric aceasta teorie, dar sustine faptul ca depresia este o consecinta secundara, a carei aparitie nu este obligatorie si care poate fi prevenita prin tratament inca din perioada dorului dupa persoana disparuta, prin tratarea sufleteasca a acestui dor plin de durere.
Dupa parea thanatologul ungar Alaine Polz , doliul se imparte in 3 faze:
- socul care apare la inceput este urmat de
- starea de adunare a fortelor proprii, care este o faza temporara si nu izvoreste din impacarea cu lucrurile care au avut loc.
- a treia faza este perioada grea, care poate dura mai mult sau mai putin, caracterizata prin sentimente haotice, in care apare sentimentul de autoinvinuire, des intalnit in cazul persoanelor indoliate. in acelasi timp, sentimentul pierderii se poate manifesta si mai tarziu, revenind din cand in cand, de pilda cu prilejul zilei de nastere a celui trecut in nefiinta sau cu ocazia unor sarbatori de familie.
In cartea sa intitulata ”Psihologia doliului”, bazata pe interviuri realizate cu rudele indoliate, Agnes Karpaty, cercetatoare de la Universitatea din Budapesta (ELTE) vorbeste de existenta a patru faze succesive.
In perioada doliului apare faza confruntarii cu moartea, apoi starea de autocontrol a persoanei care a pierdut pe cineva drag, constientizarea situatiei si adaptarea la situatie. Cercetatoarea adauga aici ca intalnirea cu moartea nu este neaparat un soc in cazul tuturor.
La inceput, dupa o boala indelungata, cu multa suferinta, pierderea unei rude apropiate poate aduce un sentiment de usurare. Tratarea furiei provocate de pierderea unei persoane iubite este adeseori ingreunata de un anumit sentiment de autoinvinuire, de idealizarea persoanei disparute si specialista din Ungaria subliniaza ca dorul dureros fata de persoana iubita si disparuta pentru totdeauna se poate manifesta in dorinta de identificare cu persoana moarta, supraaprecierea amintirilor si obiectelor care au legatura cu cel disparut sica urmare, prin adoptarea unor obiceiuri sau moduri de viata ale persoanei iubite decedate.
Dupa parerea cercetatoarei din Ungaria, in mod paradoxal aceste ritualuri ajuta la tratarea sentimentului de doliu. Pastrarea amintirilor, transformarea lor in ceva intim sufletesc pe termen lung contribuie la scaderea durerii sufletesti resimtite de persoana indoliata.