Moartea mamei sau a tatălui este dificil de acceptat la orice vârstă. Dr. Ann Dent trece în revistă modul în care copiii şi adulţii sunt afectaţi de pierderea unei persoane care a jucat un rol atât de fundamental în vieţile lor până în acel moment.

Moartea unui părinte în copilărie

Moartea unui părinte constituie una dintre cele mai dureroase pierderi pe care le poate experimenta un copil. Pentru majoritatea copiilor, părinţii constituie cele mai importante persoane din viaţa lor, de aceea, atunci când un părinte trece în nefiinţă, viaţa pe care copilul o cunoaşte este tulburată şi se schimbă în mod irevocabil. Este un timp al suferinţei şi confuziei, atât pentru copil, cât şi pentru părintele supravieţuitor.

Atunci când un partener trece în eternitate, părintele supravieţuitor este aruncat într-un nou rol – acela de părinte singur. Părinţii trebuie să facă faţă propriilor emoţii şi, în acelaşi timp, să răspundă nevoilor copilului. Modul în care un părinte poate acoperi ambele cerinţe va afecta felul în care copilul se adaptează la pierderea fiinţei dragi şi la modificările ulterioare din viaţa sa. Copilul are nevoie de trei lucruri care să-l ajute să facă faţă realităţii morţii: sprijin, îngrijire şi continuitate.

Moartea unui părinte la maturitate

Este un lucru natural ca părinţii noştri să moară înaintea noastră; cu toate acestea, pierderea mamei sau tatălui este dificil de acceptat, întrucât pierdem o parte din trecutul nostru, o parte din noi înşine, un priten, un ajutor şi, posibil, un consilier înţelept.

În vremurile actuale, un număr tot mai mare de persoane în vârstă trăiesc în mod independent, prin urmare trecerea în nefiinţă a unui părinte poate să nu determine o schimbare atât de mare în viaţa ta de zi cu zi. Atunci când un părinte a trăit împreună cu tine, este mai greu să te adaptezi la viaţa fără acesta.