Moartea unui partener reprezintă o pierdere ireparabilă şi poate fi dificil de acceptat chiar şi de cei mai puternici indivizi. Dr. Ann Dent trece în revistă modul în care poţi face faţă acestui eveniment şi îţi oferă anumite sfaturi despre cum poţi obţine ajutor.

Pierderea partenerului la o vârstă înaintată

Din nefericire, cu excepţia situaţiilor în care un cuplu moare împreună, văduvia reprezintă încheierea inevitabilă a tututor cuplurilor sau căsătoriilor care nu încetează prin divorţ sau separare.

Atunci când un partener trece în nefiinţă, pierzi dragostea vieţii tale – persoana care a reprezentat sprijinul său fizic şi emoţional. La nivel practic, pot exista sarcini şi nevoi care acum sunt lăsate neîndeplinite. Umplerea acestor roluri, singur/ă şi fără nici un sprijin, poate constitui o sarcină copleşitoare în sine. În cazul în care unul dintre parteneri s-a ocupat întotdeauna, de exemplu, de aspectele financiare ale cuplului sau de treburile casnice, partenerul lăsat în urmă se poate adapta cu greu.

Cum să faci faţă atunci când eşti singur/ă

Pierderea fiinţei dragi înseamnă că nu mai eşti soţie, soţ sau partener ci văvud sau văduvă. Aceste cuvinte sună ca o sentinţă şi necesită timp pentru adaptarea la situaţie. Adaptarea la starea de singurătate poate constitui o problemă majoră, întrucât pe măsură ce îmbătrânim este mai greu să ne facem noi prieteni.

Credinţele religioase şi comunităţile bisericeşti pot asigura sprijin unor persoane, deşi mulţi credincioaşi pot simţi furie faţă de Dumnezeu.

Unele persoane simt că le este dificil să gândească pozitiv despre viitor şi pot începe să se teamă pentru propria siguranţă personală, trăind singure într-o casă. Este posibil să-ţi treacă prin minte gânduri de sinucidere. Multe persoane au sentimente sinucigaşe, prin urmare nu eşti singura persoană cu asemenea sentimente. Este important să împărtăşeşti aceste sentimente cu cineva de încredere, prieten sau membru de familie.

Moartea partenerului în tinereţe

Moartea unui partener mai tânăr poate fi în special dureroasă, întrucât survine într-un moment atât de nepotrivit. Este posibil ca prietenii să te evite, întrucât nu ştiu cum să reacţioneaze sau ce să-ţi spună. Este necesar să iei iniţiativa, chiar dacă simţi că este ultimul lucru pe care ai dori să-l faci.

A deveni singurul susţinător al familiei poate fi iniţial un lucru copleşitor. Dacă ai copii, trebuie să faci faţă nu numai propriei dureri ci şi suferinţei acestora. În timp ce copiii pot constitui o alinare, este posibil să fie greu să găseşti timp pentru ei şi să fii atent/ă la nevoile lor. Responsabilitatea mărită de a creşte singur/ă copiii poate părea copleşitoare.

Către sfârşitul primului an, intensitatea suferinţei se poate alina şi poţi începe să legi noi relaţii. Multe persoane intră într-o nouă relaţie dor de dragul de a avea companie, deşi se pot simţi vinovate pentru acest lucru. Altele pot opta să rămână singure.

Fiecare persoană este unică dar vindecarea necesită timp şi energie, prin urmare nu te grăbi să te arunci într-o nouă relaţie de acest fel, întrucât aceasta în sine aduce o perioadă de ajustare.