A pierde un copil – indiferent de vârsta lui sau a ei – poate avea efecte devastatoare asupra părinţilor, indiferent de circumstanţele care înconjoară trecerea în eternitate. Din fericire, există grupuri şi reţele de sprijin care pot oferi ajutor.

Aflarea veştii traumatizante a morţii unei persoane dragi te aruncă, de obicei, într-o stare de şoc şi refuz de a crede, în care negi realitatea şi pretinzi că faptul respectiv nu s-a întâmplat. Intensitatea deosebită a sentimentelor tale, disperarea acută provocată de pierdere şi, uneori, durerea fizică intolerabilă pe care le experimentezi, toate conduc la o stare de letargie.

Trecerea în eternitate a persoanei apropriate poate fi cea mai devastatoare experienţă cu care te poţi confrunta vreodată. Dar moartea unui copil întoarce complet lumea ta pe dos. A privi fiinţa căreia i-ai dat viaţă, care este o extensie a propriei tale fiinţe, zăcând fără suflare în timp ce tu eşti încă în viaţă sfidează ordinea naturală a lucrurilor.

Pierderea este absolută. Părinţii sunt lăsaţi să caute un sens în nonsens. Copiii sunt cei care trebuie să jelească pierderea părinţilor iar nu invers. Este normal să suferi şi oricine îşi exprimă suferinţa în propriul său fel unic. Nu există reguli şi nici modalităţi corecte sau greşite. Pentru părinţi, intensitatea înspăimântătoare şi acuitatea emoţiilor pe care le experimentează îi face să se revolte împotriva cruzimii acestei lumi. Este posibil să te simţi ”scos din funcţiune” şi să blochezi accesul la lumea exterioară, din teama de a nu fi copleşit de suferinţă.

Perioadele de acomodare

A suferi pierderea unei fiinţe dragi înseamnă să fii efectiv lăsat fără speranţă. Pe măsură ce realitatea pierderii suferite te ajunge din urmă, este posibil să simţi furie, ură - şi vină. Cineva trebuie să fie de vină şi este atât de uşor să te autoblamezi, în mod greşit.

Uneori vina şi furia nu afectază doar persoana care a suferit pierderea dar şi persoanele apropiate acesteia. Pierderea unui copil poate pune la încercare chiar şi cea mai puternică relaţie a partenerilor. Uneori un părinte aflat în suferinţă îşi poate respinge partenerul, lucru care amplifică sentimentele sale de izolare. Dimpotrivă, dacă pierzi un copil dintr-o căsătorie anterioară, poate să pară că singura altă persoană care te poate înţelege pierderea şi îţi poate împărtăşi suferinţa este fostul partener. Acest lucru poate crea confuzie şi o mare durere în cadrul relaţiei curente.

Chiar şi după ce intensitatea sentimentelor scade, poţi trece prin lungi perioade de acomodare, dintre care nu toate sunt clar înţelese. În momentul în care simţi că te distrezi prea bine sau chiar că viaţa începe să fie din nou suportabilă, aceste sentimente se pot transforma în vină sau suferinţă reînnoită datorită absenţei copilului tău, care nu mai este acolo ca să împărtăşeşti cu el aceste experienţe.

Existenţa cotidiană de bază – nemaivorbind de cerinţa de a răspunde aşteptărilor celor din jur în calitate de prieten, membru de familie sau specialist într-un loc de muncă stresant -, solicită o cantitate enormă de energie. Câţi prieteni, câte rude şi câţi colegi de la locul de muncă vor putea să accepte starea constantă de epuizare, lipsa de concentrare, neatenţia, depresia, autocompătimirea şi comportamentul aparent iraţional în momente precum sărbătorirea unor aniversări?

Nu există limită de timp pentru suferinţă şi poţi continua să suferi în fiecare stadiu al vieţii de care copilul tău s-ar fi bucurat dacă ar fi trăit: absolvire, nuntă, pentru nepoţii lipsă. Nimeni nu-şi revine integral de pe urma trecerii în eternitate a unui copil, doar se adaptează cât mai bine poate.

Găsirea unui sprijin

Nu este neobişnuit ca uneori să simţi că intensitatea suferinţei te înnebuneşte. Prietenii şi colegii te pot ajuta, lăsându-te să vorbeşti despre aceasta, în ritmul tău şi oricât de mult timp, prin simplul fapt de a fi prezenţi şi de a-ţi recunoaşte sentimentele - şi prin faptul de a nu fi şocaţi de acestea.

Uneori este posibil să doreşti un sprijin suplimentar şi să cauţi o modalitate de a-ţi exprima durerea fără să-i răneşti pe cei apropiaţi.