Iata cum descrie Proust in vol.3 din In cautarea timpului pierdut - ultimele clipe ale buncii lui . Clipe cand acesta isi ia ramas bun pentru ultima data , nu inainte de a fi avertizat de doctor sa nu plinga in acel moment pentru a nu o speria.
["La picioarele patului, zguduita de toata suflarea acestei agonii, neplingand dar uneori scaldata in lacrimi, mama incerca deznadejdea lipsita de orice gand a unui frunzis biciuit de ploaie si intors de vant. Mi s-a spus sa imi sterg ochii inainte de-a ma duce sa o imbratisez pe bunica.
- Dar credeam ca nu ne mai vede, spuse tata.
- Nu poti sti niciodata, raspunse doctorul.
Cand buzele mele o atinsera, mainele bunicii se framantara, un fior lung o strabatu toata, fie reflex, fie ca unele gingasii au hiperstezia lor care recunoaste, prin valul inconstientei, ceea ce aproape n-au nevoie de simturi ca sa indrageasca.
Bunica se ridica deodata pe jumatate, facu o sfortare violenta ca cineva care-si apara viata. Francoise, (femeia care o ingrijise) nu putu indura acest spectacol si izbucni in hohote de plans. Adcandu-mi aminte de ceea ce-mi spusese medicul, am vrut sa o gonesc din odaie.
In acest moment bunica deschise ochii. M-am repezit la Francoise ca sa- ascund lacrimile, in timp ce parintii mei s-ar adresa bunicii.
Zgomotul oxigenului inceta, medicul se departa de pat. Bunica murise.
Peste cateva ore, Francoise putu pieptana, pentru ultima oara si fara sa-l faca sa sufere, acel par frumos care incaruntea doar si paruse pana acum mai tanar decat ea. Dar acum, dimpotriva, numai el impunea cununa batranetii pe fata intinerita de pe care disparusera zbarciturile, zgarcirea, umflaturile, tensiunea, indoiturile, pe care de atatia ani i le adaugase suferinta.
Ca in timpurile indepartate cand parintii ei ii alesesera un sot, puritatea si supunerea ii desenasera cu gingasie trasaturile, obrajii stralucind de o nadejde neprihanita, de un vis de fericire, chiar de o nevinovata veselie, pe care anii le distrusesera incetul cu incetul.
Viata retragandu-se din ei, luase cu sine deziluziile sale.
Pe buzele bunicii parca se asezase un suras. ..."]
Gandul ca atunci cand pleaca, cei dragii, au scapat de suferintele pe care le-au indurat inainte, ne alina durerea despartirii!
["La picioarele patului, zguduita de toata suflarea acestei agonii, neplingand dar uneori scaldata in lacrimi, mama incerca deznadejdea lipsita de orice gand a unui frunzis biciuit de ploaie si intors de vant. Mi s-a spus sa imi sterg ochii inainte de-a ma duce sa o imbratisez pe bunica.
- Dar credeam ca nu ne mai vede, spuse tata.
- Nu poti sti niciodata, raspunse doctorul.
Cand buzele mele o atinsera, mainele bunicii se framantara, un fior lung o strabatu toata, fie reflex, fie ca unele gingasii au hiperstezia lor care recunoaste, prin valul inconstientei, ceea ce aproape n-au nevoie de simturi ca sa indrageasca.
Bunica se ridica deodata pe jumatate, facu o sfortare violenta ca cineva care-si apara viata. Francoise, (femeia care o ingrijise) nu putu indura acest spectacol si izbucni in hohote de plans. Adcandu-mi aminte de ceea ce-mi spusese medicul, am vrut sa o gonesc din odaie.
In acest moment bunica deschise ochii. M-am repezit la Francoise ca sa- ascund lacrimile, in timp ce parintii mei s-ar adresa bunicii.
Zgomotul oxigenului inceta, medicul se departa de pat. Bunica murise.
Peste cateva ore, Francoise putu pieptana, pentru ultima oara si fara sa-l faca sa sufere, acel par frumos care incaruntea doar si paruse pana acum mai tanar decat ea. Dar acum, dimpotriva, numai el impunea cununa batranetii pe fata intinerita de pe care disparusera zbarciturile, zgarcirea, umflaturile, tensiunea, indoiturile, pe care de atatia ani i le adaugase suferinta.
Ca in timpurile indepartate cand parintii ei ii alesesera un sot, puritatea si supunerea ii desenasera cu gingasie trasaturile, obrajii stralucind de o nadejde neprihanita, de un vis de fericire, chiar de o nevinovata veselie, pe care anii le distrusesera incetul cu incetul.
Viata retragandu-se din ei, luase cu sine deziluziile sale.
Pe buzele bunicii parca se asezase un suras. ..."]
Gandul ca atunci cand pleaca, cei dragii, au scapat de suferintele pe care le-au indurat inainte, ne alina durerea despartirii!